Apartamentul propus spre închiriere are 4 camere, 2 băi și 2 balcoane, centrală termică proprie și este la prima închiriere!
Este situat în apropiere de Șos. Giurgiului la intersecția cu Drumul Găzarului, pe o alee laterală, la etajul 2 al unui bloc cu 4 etaje. Apartamentul are izolație exterioară, iar în dreptul balcoanelor este izolat și în interior. Există loc de parcare închiriat la ADP.
Din holul spațios de la intrare în partea stângă avem un grup sanitar, bucătăria cu cămară, în față este camera de zi cu ieșire spre balconul închis cu termopan (inclus în spațiul util), iar în dreapta este un alt hol din care se intră în cele 3 dormitoare (unul dintre ele are un alt balcon) și în baia principală. Pe hol este amplasat un dulap încăpător pentru depozitare. Suprafața utilă a apartamentului este de 77mp, iar cu tot cu cele două balcoane este de 85mp.
Locuința a fost renovată, bine întreținută și este proaspăt zugrăvită. De asemenea, este mobilată, utilată și gata de mutat!
Pentru cumpărături, peste drum este un magazin Lidl, iar la 2 stații de autobuz este Piața Progresul, o piață mare, bine aprovizionată și cu prețuri bune. Zona este bine conectată la transportul în comun, la 2 minute este stația de tramvai, iar la 4 stații de tramvai este metroul Eroii Revoluției.
Pentru mai multe detalii, vă rog, să mă contactați.
Proprietatea este reprezentată exclusiv de TUDOR City.
Comisionul este 0% pentru chiriaș.
Șos. Giurgiului, 4 camere, prima închiriere, centrală proprie, parcare!
ID: AT12505 Bucuresti, Giurgiului
24
690€
Descriere
Caracteristici
- ID:AT12505
- Nr. camere:4
- Nr. dormitoare:3
- S. utila:77.00 mp
- S. balcoane:8.00 mp
- S. utila totala:85.00 mp
- S. construita:90.00 mp
- Comp.:Decomandat
- Confort:1
- Etaj:Etaj 2
- Nr. bucatarii:1
- Nr. bai:2
- Nr. balcoane:2
- Nr. parcari:1
- An constructie:1968
- An renovare:2026
- Structura:Beton
- Tip imobil:Bloc
- Regim inaltime:P+4
- Orientare:Mixta
- Avans:690
- Garantie:690
Specificatii
Curent
Apa
Canalizare
Gaz
CATV
Acces internet
Centrala proprie
Izolatie Exterior
Izolatie Interior
Vopsea lavabila
Faianta
Parchet
Gresie
Ferestre PVC
Usa intrare Metal
Usa interior Lemn
Wc serviciu
Bucatarie Mobilata
Bucatarie Utilata
Apometre
Contor gaz
Complet mobilat
Interfon
Localizare
Amalia Tudor
Esti interesat de aceasta proprietate ?
Proprietati similare